Spring Superblog 2018 let’s do it!

Spring Superblog 2018 let’s do it!

Lume lume….stiu ca m-ai asteptat cu sufletul la gura, dar am vrut sa cresc putin suspansul si sa te tin incordata in legatura cu prima primvara petrecuta impreuna, si iata-ma plina de energie si gata sa duc pana la capat Spring Superblog 2018 .

Prima toamna, cea din 2017 e perioada in care am participat pentru prima oara in viata mea cu blogul meu si ideile mele si in care am luat note foarte bune. Competitia este una frumoasa, si simt ca e prea mult sa i se spuna competitie, avand in vedere ca sunt premii in joc in functie de punctajul acumulat, hai sa ramana o competitie. Insa eu nu am vazut-o asa. Pentru ca nu am crezut in mine poate. Nici dupa prima nota (92 puncte), si nici dupa urmatoarele care au depasit 90 de puncte, punmctajul maxim fiind 100 de puncte, v-ati dat seama, nu?

In sfarsit a inceput lumea sa citeasca ce scriu, povestile fictive sa aiba efect asupra cititorilor, iar eu sa ma trezesc cu explicatii ca: pai…stii…..eu doar particip intr-o competitie super tare…unde imaginatia imi joaca feste si integrez chestii care par super reale….:D Mda…cam asa a mers treaba si nu zic ca e un lucru rau; Doamne fereste!!!

In felul asta am comunicat cu ei si am vazut ca ceea ce scriu chiar isi atinge scopul si ma bucura enorm treaba asta.

M-am lasat pe ultima suta de metri cu inscrierea, Asa sunt eu…imi place sa ma gandesc bine daca pot si am timp sa scriu intr-un mod cat mai inovativ, ca sa atrag cat mai multe puncte si cititori, bineinteles.

Superblog pentru mine este motivul pentru care scriu si public atat de des; in general o fac o data la nu stiu cat timp, si asta cu siguranta nu va aduce notorietate blogului meu.

De maine o sa am ocazia asta si chiar veau sa vad ce provocari ma mai asteapta de data asta, cu sunete si trambite sa se strige in cor:

Start Spring Superblog 2018!!!!!!!!!!!!

Cu capul in nori, e mai simplu!

 

 

 

O oportunitate pe care nu trebuie sa o ratezi!

O oportunitate pe care nu trebuie sa o ratezi!

Intr-un articol precedent pe care l-am scris despre cei care nu reusesc sa se regaseasca pe piata muncii, dintr-o multitudine de motive, acum as dori sa vin in ajutorul lor/ nostru printr-o oportunitate super tare pe care am intalnit-o si eu recent, si cu ocazia asta vreau sa o impartasesc mai departe si voua.

Daca de cand suntem mici si pana astazi, parintii au investit timp si bani, numai pentru binele si viitorul nostru, insa totusi nu am reusit sa realizam nimic din ceea ce ar egala macar, asteptarile si eforturile depuse de ei. Nu ar fi fost frumos ca viitorul sa se asterne asa cum ne planuisem initial, si sa nu devieze de la traseu de la un simplu hop care a decalat timpul si planurile intr-o alta dimensiune!?

Ar fi cazul sa ne punem mintea la contributie si sa lasam prejudecatile la o parte, si cu tupeu sa indraznim sa aratam cat de comunicativi suntem si motivati in a investi cu cap intr-un business care va creste in functie de cat de doritori suntem sa ne schimbam viata la 180 de grade.

Sa investiti inteligent timpul, banii si cunostintele (prietenii), mixate astfel incat sa va construiti viitorul mult dorit impreuna.

Oportunitatea care mi-a fost prezentata implica multe calatorii frumoase la standarde inalte, implica traininguri de la profesionisti, dar si o parte de business unde castigi atat activ, cat si pasiv.

Partea de business activa este atunci cand faci prezentari fata in fata, la telefon sau live pe retelele de socializare, organizand meeting-uri, cu prietenii, dar si cu persoane straine, open-mind, cu spirit tanar si cu conceptii ca ‘ omul cat traieste, invata’.

Odata ce v-ati inscris, din momentul acela incepe sa se contureze castigul pasiv. De data aceasta, munca membrilor echipei din care faceti parte, se va acumula si in contul vostru, totodata si ceea ce vor face membrii adaugati de voi, tot castig pasiv se numeste. E ca un lant trofic

Succesul nu vine niciodata singur, ci prin munca. Nu pot spune ca este extenuant, pentru ca voi faceti regulile, si e placut. Pe mine personal m-a pus in situatia de a interactiona cu prietenii de pe facebook, cu care nu am mai vorbit de foarte multi ani. Este o perioada frumoasa in viata mea, intotdeauna este o placere sa vorbesc cu ei si ii iubesc.

Asadar, celor ce citesc aceste randuri, va transmit ca: ma gasiti cu Andreea Simona Zlatan pe facebook, unde imi puteti trimite un mesaj ca sunteti interesati sa va schimbati stilul de viata si vom face echipa impreuna. Aveti incredere in voi in primul rand, si mai apoi in ceea ce vi se prezenta. Succesul va fi de partea ta cu siguranta. Spune DA unei oportunitati, spune DA pentru viitorul tau. Nu mai astepta, ca nimic nu va veni gata facut!

Cu capul in nori, e mai simplu!

 

 

 

Ce vrei sa devii cand vei fi mare?

Ce vrei sa devii cand vei fi mare?

Cati se afla in momentul scrierii, acum, in aceasta clipa, citind aceste randuri, in dilema aceasta a invatamantului romanesc, care si-au dat seama ca au invatat superficial la scoala si s-au axat pe competitia din clasa, pe vanarea notelor, si mai putin pe ceea ce le place cu adevarat din care sa se poata profesa intr-un final, si unde s-au trezit dupa terminarea gimnaziului, ca nu stiu ce liceu sa aleaga, dupa terminarea liceului ca nu stiu ce facultate sa aleaga, dupa terminarea facultatii ca nu stiu ce sa munceasca!?

Abia acum ne-am dat seama si de importanta eului nostru, si vine intrebarea: Dar ce ne place noua sa facem? Fara ca nimeni altcineva sa ne influienteze. Este vocea interioara care ne vorbeste fiecaruia, si care intotdeauna are dreptate. Fii atent, si asculta.

De ce irosim atata timp din viata, obligati si tinuti captivi intr-o competitie a ‘nimanui’?

O competitie din care reies de pe bancile scolii niste Nimeni. Anonimi. Liberi. Dezorientati. Pesimisti. Agresivi. Dezamagiti. Fricosi. Plangaciosi. Tristi.

Notele mari ne pacalesc intelectul, psihicul stie ca trebuie sa castige intotdeauna. Daca nu, se parbuseste. Vrem sa fugim inapoi pe bancile scolii, acolo ne simtim mai destepti decat cativa, si mai prosti decat unul sau doi, si sa ne refugiem in competitie, facand un stil de viata din asta.

Viata austera dincolo de zidurile scolii este foarte putin probabil sa se foloseasca de noi si informatiile pe care le detinem. Nu are nevoie, decat in cazuri exceptionale, si foarte rare. Adevarata realitate este acolo. Si ne-am izbit de ea, nepregatiti.

Cine reuseste, reusteste. Este ca la loz in plic. Cine nu, nu. Apoi apar frustrarile si nu ne putem explica cursul lucrurilor. De ce Eu? De ce Ea/El? De ce?

Astfel ramanem captivi in tot ce ne pica la prima mana. Calitate buna sau proasta, dupa noroc sau cunostinte. Traim in Romania, ce naiba, trebuie sa fim realisti la partea cu pilele.

Din cate se observa ne-am mai triat. Noi, cei fara cunostinte, ce facem intr-un final? Cum razbatem prin jungla asta in care ne-am trezit si nu am aflat inca care este rolul nostru, chiar si dupa atatia ani?

Tot ce incercam sa facem, parca nu ne iese. Nu ne defineste ca persoane. Vrem sa fim celebri, vocea interioara ne propune astfel de provocari, insa noi nu actionam. Suntem timorati de situatie si ne afundam tot mai mult. Nu mai exista speranta.

Exista o rezolvare intotdeauna. O problema, se zice, ca are cel putin trei solutii. Asadar nu mai e considerata o problema, nu? Oare asta sa fie solutia? Sa cautam mai mult si mai profund in adancul constiintei noastre, si sa gasim rostul nostru in aceasta lume?

De ce oportunitatilor ce apar in viata noastra nu le dam importanta? Asteptam ca totul sa se intample pur si simplu, si nu se intampla? Ne mai intrebam de ce? De ce ne complacem in situatie si nu schimbam ceva?

Nivelul de incredere este scazut la minim, cum si cine poate sa schimbe asta, daca nu noi? Cine ne iubeste mai mult, daca nu noi,  pe noi insine?

Sa invatam sa ne iubim si sa ne apreciem mai mult. Valoarea noastra a ramas aceeasi din scoala. Un spirit competitiv, doritor de triumf si aplauze. Suntem aceeasi si acum. Doar mediul este altul, insa noi suntem aceeasi. Suntem dusi de val, si uitam de calitatile pe care le avem, ne afundam in intuneric si ne e greu sa ridicam privirea spre orizont.

Dusmanim pe cei care ne imping de la spate, si credem ca nu ne plac asa cum suntem de fapt. De ce vor sa ne schimbe? Cum, nu suntem perfecti? Niste prieteni adevarati in viziunea noastra, trebuie sa ne accepte asa cum suntem. Noi nu acceptam sfaturi de viata si reprosuri.

Cred ca daca s-ar folosi forta asupra noastra vom muta muntii din loc. Dar nu e cazul, nu-i asa?

Doar amenintati si merge treaba ca pe roate.

Cine se baga sa se confrunte cu asemenea oameni puternici?

Cu capul in nori, e mai simplu!